Fișă lucru copii potrivită pentru sortarea culorilor
Pentru că mi-am dorit să profit la maximum de resursele existente și să folosesc materiale mai puține, dar care să ofere un rezultat la fel de bun, am început să creez fișe de lucru pentru Lara pe care le împărtășesc cu tine. Găseam mereu fișe care aveau jumătate de pagină goală, dar trebuia să printez o pagină întreagă pentru că așa era fișa realizată.
Fișele pe care le creez eu utilizează la maximum spațiul de pe o coală A4.
Invită-l pe copil în lumea culorilor cu această fișă de lucru din lumea acvatică – ai nevoie și de câteva accesorii pentru finalizarea acestei activități.
Cum să folosești această fișă:
- Printează pagina cu forma peștelui
- Lipește cu un pisol de lipit câteva bucăți de pai și colorează-le cu ce culori dorești
- Colorează și bețișoare de urechi în aceleași culori – poți folosi o cariocă sau poți pune într-un recipient mic apă și puțină acuarelă în care vei îmbiba bețișoarele și le vei lăsa la uscat
Această fișă de lucru este potrivita pentru copii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani, însă depinde foarte mult și de interesul copilului. Nu este o restricție de vârstă, ci doar o recomandare.
Fișa de lucru va fi disponibilă pentru descărcare, în format .pdf, odată finalizată comanda.
Fișierul .pdf poate fi printat și ideal laminat pentru o utilizare îndelungată.
Vei putea descărca acest fișier în decurs de maximum 14 zile de la achiziția acestuia.









Recenzii
Nu există recenzii până acum.